Fermecătoreasa

Undeva, într-o căsuță de la marginea pădurii, o bunicuță cu năframă neagră răsucește cu un linguroi de lemn într-un ceaun unsuros care bolborosește deasupra unui foc de lemne. Trâmbițele noului mileniu au sunat de mult, dar ea încă mai pregătește poțiuni după rețete străvechi, păstrate în neam de pe vremea Sfintei Vineri.
-Aiasta-i de dragoste, maică, cu clocoțel, drăgaică și zamă de mătrăgună, opărită trei ceasuri și descântată doar la ceas de seară, pe lună plină.

Pe un raft sunt câteva borcane cu substanțe de culori și consistențe felurite.
-Licoarea galbină e de inimă rea; se mestecă ferigă zbicită cu pelin dospit în rouă de Florar. Ceastalaltă e de îmbogățire, cu iarbă de piciorul dracului și veninariță de baltă.

Băbuța se oprește nițel ca să soarbă dintr-un flacon lunguieț cu dop de plută.
-Ia să văd dacă ghicesc: contra vârcolacilor sau pentru aducerea ploii?

De sub năframa-i cernită, d-na Cloanța mustăcește jovială:
-Ei, aș, e siropul meu de tuse, de la Plafar.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: