Bulă

Mi-a spus că viaţa merită trăită-n 2, pentru că în 1 ai prea puţin loc să fii, şi-am zis: „Bine, atunci cu 0 ce facem, că e cel mai încăpător?” „0 nu are sens”, mi-a răspuns, „nu vezi că 0 nu merge nicăieri, că n-are bucle şi linioare seducătoare? 0 e inert, fără culoare, nu are minusuri şi plusuri, parcă nici viaţă n-are, iar asta cred că-l doare cel mai tare.” „Da, dar iată, despre 0 poţi scrie, fără dubii, poezie, of, că m-am contaminat şi eu, vai şi-amar de capul meu.” Şi-a strâmbat gura dezaprobator, apoi s-a încruntat, ca bucla şi linioara unui 2, chipul său întreg era un 2 frustrat, pus la zvântat pe o sfoară de rufe în plin soare: „Această constatare mă doare! E simplu, 0 nu are amploare, nu are cap şi nici măcar picioare, e practic o însăilare, cum să spun, fără valoare. Şi luată ca atare nu poate fi decât…” „Nulă?” „Of, iar ai ucis poezia, măi…”